Lăcașuri de cult

Mănăstirea Găvanu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Mânzălești, județul Buzău, ce aparține Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, parte a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Din Buzău, se merge pe DJ203K spre Mânzălești, ulterior se virează pe DJ204M spre satul Jghiab, pe valea pârâului omonim. De aici se merge spre satul Cireșu și – ulterior prin acesta – spre drumul forestier ce face legătura între satul Lacurile și mănăstire. Traseul – neasfaltat – are porțiuni greu accesibile.

Dacă până în anul 1988 pătrunderea spre Găvanu era greoaie, din anul 1989 prin drumul forestier de 3 km ce pornește inițial de pe valea Jghiabului de la Coita și merge printre interesante aflorimente de gresie, se poate ajunge și cu mijloace auto. Accesul final spre poarta așezământului se face per pedes apostolorum.

La construcția actualei biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, s-au folosit bârne din lemn de brad căptușite cu scândură, așezate pe temelie de piatră. Edificiul are un plan treflat, cu absidele altarului în șapte laturi, iar absidele laterale în 5 laturi. Sunt patru turle egale pe axul longitudinal și două turle mici – egale – pe absidele laterale. Cele de pe altar, naos și pronaos sunt deschise. Pridvorul este închis, pictat pe scândură. Catapeteasma are o sculptură bogată, suflată cu aur și seamănă la pictură cu cea a bisericii Mănăstirii Poiana Mărului situată în apropiere. Clopotnița are trei clopote: unul mare din bronz și altele două mai mici. Biserica, pictată în ulei, deține două icoane semnate D. Teodorescu – ucenic al pitarului Nicolae Teodorescu, cel care conducea școala de zugravi din Buzău. Acesta – după perioada petrecută aici – a pictat un tablou pe pânză intitulat „Vedenia Părintelui Mitrofan de la Schitul Găvanu” (1861, noiembrie).

Altarul este spațios, luminat de o fereastră în față si alta pe dreapta. Naosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte, pronaosul de doua ferestre pe dreapta și una pe stânga.

În curtea mănăstirii alături de biserica propriu-zisă se mai găsesc un paraclis, o clopotniță, chilii, diverse locații gospodărești, și un mic iaz amenajat.

Istoric
Ctitorie moșnenească-țărănească, Mănăstirea Găvanu are un istoric ce începe – după unele date – din anul 1707, printr-un lăcaș monahal aflat în Fundul Găvanului între două izvoare în punctul numit „La Lăstuni”. Terenul (poieni și păduri) pe care a fost construită prima biserică, reprezintă danie a lui Moise Ignat Beșliu de pe vremea episcopului Damaschin (cărturar și animator al Tiparniței Episcopiei Buzăului). Într-un inventar care datează însă din 1863, anul menționat al întemeierii este însă 1708.

Mai târziu, din cauza frecventelor stricăciuni provocate de ape, schitul – destinat călugărilor – a fost mutat într-o poiană situată mai jos (Poiana din Vale), într-un loc aflat la 150 m spre est față de actuala biserică. Nici în această nouă locație biserica, de formă dreptunghiulară a vechiului schit, nu a avut parte de o soartă favorabilă, deoarece a fost profanată și arsă de către turci în anul 1821.

În 1828 se ridică noua biserică din lemn – a treia, pictată de Nicolae Zograf și Ioan Andronicescu din Sibiciu. Între ctitori este menționat și starețul Elisei de la Poiana Marului precum și moșnenii Mânzălari și Beșlii, ajutați de credincioși. Pronaosul a fost pictat în 1855, de către Gheorghe Vasilescu și Dumitrache Mehtupeiu. Tradiția afirmă despre catapeteasmă – fără dovezi certe – precum că ar fi fost adusă de la Sankt Petersburg. În pisania pronaosului dinspre răsărit se scrie că acesta a fost adăugat în anul 1855 în timpul episcopului Filotei, vrednicul Arsenie fiind stareț al mânăstirii.

Secularizarea averilor mănăstirești sub Cuza Vodă, lasă lăcașul aproape numai cu vatra sa de obârșie. După o perioadă de timp dificilă, în epoca interbelică mănăstirea cunoaște o nouă înflorire. În 1951 se transformă în mănăstire de maici și devine metocul Mănăstirii Rătești, pentru ca în 1958 să fie închisă de regimul comunist. Pe perioada celor 3 decenii de încetare a activității monahale, s-au făcut reparații la biserică între 1967-1969, cu suportul localnicilor și prin grija episcopului dr. Antim Angelescu. Un enoriaș plătit din fondurile Episcopiei Buzău a asigurat în acest interval paza lăcașului. Cutremurul din 1977 deteriorează din nou edificiul de cult, refăcut cu începere din anul 1986. Vechiul clopot mare datat inițial 1792 – spart – a fost returnat în anul 1988 la Râmnicu Sărat.

În 1990 a fost reactivată ca mânăstire de maici, a fost transformată în mânăstire pentru călugări în 1991, redevenind în 2007 de maici. Biserica veche a fost declarată monument istoric tot în 1990. S-au construit chilii, trapeză, bucătărie și un paraclis, pictat de preotul Petre Brașoveanu din Buzău, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva și sfințit pe 14 mai 1995.

Schitul – parte a locurilor
Pe cărările istoriei
Pe lângă mănăstire se dezvoltă activitatea școlară, astfel că anul 1793 aceasta avea pe Ieromonahul Vissarion ca și copist.

În timpul Revoluției de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu boierii buzoieni și, în special cei de origine grecească credincioși Eteriei, și-au căutat aici loc de refugiu, unii dintre ei fiind prinși și uciși de turci.

Între anii 1916-1918 când Muntenia era ocupată de trupele germane, pe aici se făcea – cu ajutorul călăuzelor – trecerea către Moldova liberă.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_G%C4%83vanu

Reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură ecleziastică din zona Subcarpaților de Curbură, atât prin vechimea sa, cât și prin specificul constructiv și artistic bine conservat. Ridicată în anul 1828, aceasta poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Buzău (cod LMI BZ-II-m-B-02443), fiind a treia biserică edificată în cadrul vechii mănăstiri Găvanu.

Din punct de vedere istoric, edificiul reflectă continuitatea vieții monahale din zonă, fiind legat de tradiția duhovnicească a așezămintelor din apropiere, inclusiv de influența mănăstirii Poiana Mărului. Printre ctitorii săi se numără și starețul Elisei, personalitate religioasă importantă a vremii, ceea ce sugerează implicarea activă a monahismului local în dezvoltarea acestui lăcaș de cult. Pictura interioară, realizată inițial de Nicolae Zograf și Ioan Andronicescu din Sibiciu, evidențiază o sinteză de stiluri specifice epocii, îmbinând tradiția bizantină cu influențe locale. Ulterior, în anul 1855, pronaosul a fost repictat de Gheorghe Vasilescu și Dumitrache Mentupciu, contribuind la îmbogățirea ansamblului iconografic.

Arhitectural, biserica impresionează prin planul său treflat, caracteristic construcțiilor religioase tradiționale românești. Altarul este prevăzut cu abside poligonale în șapte laturi, în timp ce absidele laterale sunt în cinci laturi, conferind edificiului un echilibru armonios al volumelor. Construcția este realizată din bârne de lemn de brad, căptușite cu scândură și așezate pe o temelie solidă de piatră, soluție tehnică adaptată condițiilor locale și menită să asigure durabilitatea în timp.

Un element distinctiv îl constituie sistemul de turle: patru turle egale dispuse pe axul longitudinal și două turle mai mici amplasate pe absidele laterale. Turlele de pe altar, naos și pronaos sunt deschise, contribuind la iluminarea naturală și la accentuarea verticalității construcției. Pridvorul, închis și pictat pe scândură, adaugă un plus de valoare artistică și funcțională, fiind un spațiu de tranziție între exterior și interior.

Interiorul este dominat de catapeteasma bogat sculptată și aurită, care impresionează prin finețea execuției și prin asemănarea stilistică cu cea a bisericii de la Poiana Mărului. Deși tradiția locală susține că aceasta ar fi fost adusă de la Sankt Petersburg, nu există dovezi documentare care să confirme această ipoteză, însă legenda contribuie la aura de mister și prestigiu a lăcașului.

Din punct de vedere funcțional, spațiile interioare sunt bine proporționate și iluminate natural: altarul este spațios, luminat de două ferestre, naosul beneficiază de câte o fereastră pe fiecare latură, iar pronaosul este prevăzut cu trei ferestre, asigurând o atmosferă echilibrată și propice desfășurării serviciilor religioase. Clopotnița adăpostește trei clopote – unul mare din bronz și două mai mici – care completează ansamblul sonor și spiritual al bisericii.

În ansamblu, biserica de lemn din Găvanu nu este doar un monument istoric, ci și un simbol al identității locale, reflectând măiestria meșterilor populari, tradițiile religioase și continuitatea spirituală a comunității din Mânzălești.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_G%C4%83vanu