La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Slănic al județului Buzău și era format din cătunele Bâsceni, Bustea, Cireșu, Ghizdita, Gura Bădicului, Grunju, Ichimești (Mânzălești), Plavățu, Poiana Vâlcului, Zghiabu, Trestioara, Săreni și Valea Porcului, având în total 1160 de locuitori ce trăiau în 325 de case. În comună funcționau o școală cu 40 de elevi în cătunul Gura Bădicului, 2 biserici ortodoxe în satul Jghiab (Zghiabu), 9 mori de apă, 2 făcaie, o pivă, 4 fierăstraie și o cășerie pe muntele Mușa. În acea perioadă, pe teritoriul actual al comunei Mânzălești, funcționa și comuna Mănești, în aceeași plasă, fiind formată din satele Apostari, Beșlii, Reghinești, Valea Ciomegei (astăzi, Satu Vechi) și Valea Cotorei, totalizând 900 de locuitori; aici funcționau 2 biserici (la Beșlii și Valea Ciomegei).
În 1925, cele două comune era deja unificate sub numele de Mânzălești-Mănești, cu 3565 de locuitori, cu reședința în satul Grunju și arondată aceleiași plăși.
În 1950, comuna a fost arondată raionului Cărpiniștea din regiunea Buzău și apoi (după 1952) raionului Buzău din regiunea Ploiești. Comuna Mănești avea să se separe din nou, cu numele de Beșlii, dar în 1968, ea a fost reinclusă în comuna Mânzălești, mai multe sate desființându-se și fiind incluse în altele: Apostari și Reghinești în Beșlii, Bâsceni și Grunji în Mânzălești, Piatra Lungă în Jghiab. Comuna Mânzălești a fost arondată atunci județului Buzău și și-a păstrat aceeași compoziție de atunci.
